Gânduri către mine

Etichete

Uneori dragostea înseamnă

Tăceri care exprimă îngrijorări sau frici, în lipsa cuvintelor care să încurajeze

Să urci şi să cobori scările de zeci de ori pe zi atunci când inima nu poate să mai pompeze destul sânge

O felie de pâine cu unt si o cană de ceai inghesuite pe o farfurie mult prea mică

Mâini frânte a neputință

De fiecare dată dragostea înseamnă să accepți că ceea ce primeşti vine din suflet, că lucrurile mici le fac pe cele mari şi mai ales să nu judeci.

Primăvara acasă

20190327_122929Miroase a lemn, a fum, a zambile şi corcoduşi înfloriți. Primăvara acasă, trăită prin ochii unei femei de aproape 40 ani care încearcă să reînvie sau să rememoreze trăirile copilei sau adolescentei de altă dată, care îşi spunea si era convinsă că o să urască mereu lemnul, fumul zambilele şi corcoduşii infloriți.

Sunt blânda cu ea, nu o judec, în ciuda cărților citite nu ştia şi nu putea altfel atunci. Şi oricine i-ar fi spus altceva, pentru ea ar fi fost doar minciuni sau consolări de câteva minute. O iubesc aşa cum am ajuns sau am învățat să iubesc lemnul , fumul,  zambilele şi corcoduşii.

E un sentiment ciudat, viitorul din care vin se amesteca cu trecutul în care mă aflu din nou. Trăiesc în două lumi cum nu se poate mai diferite şi mă simt mai liniştită în cea din care am vrut mereu sa fug.

20190324_091058Astăzi bate vântul şi e întunecat, ieri a fost soare şi lumină. Şi ieri şi azi am trăit în lentoarea zilelor de altădată, când lăsam timpul să treacă dar îl credeam etern. Astăzi, o dată cu casa micşorată de vreme, cu urmele batrânilor corcoduşi şi vişini al căror loc a fost luat de teiul şi cireşul din fața casei, astăzi veşnicia a dispărut.
O simțeam dispărută de mult, am avut nevoie de săptămâna asta acasă pentru a simți şi conştientiza pentru prima data viteza timpului. Şi am rămas suspendată în timp, nu m-am gândit concret nici la trecut , nu am facut nici planuri de viitor, nu am facut exercitii de mindfullness. Am stat pur şi simplu pentru o săptămână în casa şi în curtea copilăriei. Am alungat gândurile dar nu ştiu nici cât de mult am simțit. Ştiu că m-am bucurat pentru prima dată cu adevărat de soare, că am redescoperit că cerul poate fi plin de stele şi că rădăcinile sunt mai adânci, mai puternice şi mai ales mai frumoase decât aş fi crezut vreodată. Şi că până şi logica cea mai simplă îmi spune că fără ele nu aş mai fi eu.  Şi ca dor atât de tare mi-a venit din nou în minte abia la despărțire. Şi că poate şi atunci când le renegam o făceam doar pentru a mă proteja. Acum am mai învățat doar să trăiesc cu durerea.

Săptămâna se încheie şi o dată cu ea şi momentul de pauză. Mă reîntorc în vortexul în care nu redescopăr, nu trăiesc şi nu mă bucur. În care  anii trec fără a-mi aduce aminte de zilele care îi compun. Mi se pare că-mi recuperez memoria o dată pe an, primăvara, acasă.

IMG_20190327_133712