Etichete

, , , , , , ,


Intotdeauna am fost caracterizata ca fiind un copil/o persoana timida. Eu am asociat timiditatea cu sentimentul de retragere, cu dificultatea de a vorbi cu persoane straine(nu doar teama de a vorbi ci si lipsa cuvintelor) sau despre subiecte personale cat si cu lipsa dorintei de a fi in centrul atentiei(nu mi-a placut niciodata sa dansez pentru ca aveam senzatia ca ma expun prea mult si toata lumea ma priveste-lucru total fals de altfel intr-un mediu in care chiar toata lumea danseaza 🙂 ). Toate acestea insotite de batai puternice ale inimii si inrosirea fetei-semnul clasic dupa care esti clasificat ca fiind timid.
Pe scurt aceasta era timiditatea in vremea copilariei mele. Nu-mi aduc aminte sa ma fi afectat atat de tare incat sa nu fac fata „vietii sociale” de la acea varsta sau cerintelor de la scoala. Am fost un elev bun, care in ciuda timiditatii a reusit sa spuna o poezie in fata clasei, sa cante desi era total afon, sa scrie si sa deseneze pe tabla sau sa fie prezentator intr-o serbare fara ca aceste lucruri sa reprezinte surse de stress major, fara sa ma gandesc la ele cu zile intregi inainte de a se intampla, sa nu dorm noptile de grija sau sa fac tot ce imi sta in putinta pentru a le evita.

Cand s-a produs prima ruptura de ceilalti? Sau mai degraba cand am sesizat-o eu? Intr-o dupa amiaza cand ma intorceam de la scoala impreuna cu doi colegi care au inceput sa vorbeasca despre muzica, ultimele hit-uri si videoclipuri care se difuzau la singurul post de gen din acea vreme. Muzica pe care si eu eu o ascultasem cu o seara in urma, care imi placea si mie dar despre care nu am putut spune nimic. Atunci m-am simtit complet pe din-afara(sintagma pe care aveam s-o folosesc de sute de ori dupa aceea) si i-am vazut pe ei „complici” intr-o cu totul alta lume, la care din nu stiam ce motiv eu nu puteam acceda. Si ce este ciudat..nici lor nu le-a trecut prin cap ca as avea ceva de spus legat de subiect.
Poate ca acesta a fost debutul anxietatii sau transformarea timiditatii in anxietate, desi mi-e greu si acum sa-mi dau seama ce anume din acea conjunctura mi-ar fi putut provoca teama. De ce nu am spus nimic? Dar…pare ca acest debut mai bifeaza inca o trasatura a anxietatii si anume ca de obicei isi are inceputurile in copilarie spre adolescenta, eu avand vreo 13 ani in perioada respectiva.

Dar de unde a venit aceasta timiditate? E ceva cu care m-am nascut? Sau ceva din mediul in care am crescut? Privind in urma cred ca este cate ceva din amandoua, e foarte dificil sa fac o delimitare intre ele.
Sunt studii care arata implicarea unei gene care regleaza transportul serotoninei si un complex de comportamente care include depresie, incredere scazuta in sine si timiditate in preajma persoanelor straine. La acel moment, prin 1996, geneticianul care a studiat aceasta legatura, Dean Hamer, a numit-o gena anxietatii.
Intre timp, alte studii sugereaza ca o alta gena-DRD4 ar putea juca un rol in aparitia unor trasaturi comportamentale ca anxietatea si timiditatea.
Un alt studiu din 2008 gaseste o alta gena-RGS2 a carei variabilitate poate fi asociata cu timiditatea. Studiul efectuat pe cateva sute de studenti a aratat ca o variabilitate a acestei gene a fost regasita la cei care erau mai introvertiti iar un numar mai mic de participanti, adulti au fost supusi unui test de scanare a creierului in timp ce priveau imagini cu diverse expresii faciale. Pentru participantii care aveau o variabilite a genei scanarea a aratat o activitate crescuta in amygdala si insula, doua zone ale creierului care sunt legate de anxietate si teama. Acest lucru nu demonstreaza ca gena ne face introvertiti sau timizi, dar o conexiune exista si ca acestia reprezinta factori de risc pentru anxietate sociala.
Concluzia-sunt probabil mai multe gene si interactiuni intre ele care care pot contribui la aparitia timiditatii si mai degraba predispun si nu garanteaza aparitia ei. Rezultatul final este in mod sigur influentat si de mediu.
Poate fi un final optimist,avand in vedere ca o persoana timida si anxioasa cu siguranta nu-si doreste un copil care sa se confrunte cu aceleasi probleme. Depinde doar de noi sa cream mediul si nu doar sa transmitem niste gene despre care avem ceva indoieli 🙂

Anunțuri