Etichete

, , , ,


imagesCAH3I9GR
In care vorbim despre planificare si impartirea activitatilor in doua tipuri. Despre schimbare pornind de la comportament spre emotie.

Teoretic, planificarea reprezinta primul pas spre un angajament, ofera o oarecare senzatie de control si orientare spre viitor. Am spus teoretic pentru ca nu a fost de ajuns pentru mine, nu am facut toate lucrurile chiar daca erau planificate si inscrise frumos intr-un tabel ci m-am rezumat doar la cele urgente sau in care erau implicate si alte persoane si nu puteam spune „nu”.
Chiar daca nu mi-a reusit in prima saptamana(planificarea ar trebui continuata pe toata durata terapiei), am descoperit ca irosesc foarte mult timp, practic activitatile planificate reprezentau doar jumatate din durata unei zile si nici asa nu am reusit sa le indeplinesc. Deci senzatia permanenta pe care o am, de lipsa de timp, este una total falsa, porneste de la proasta organizare si este accentuata de presiunea si tensiunea care sunt constante in mintea mea.

Tot pe parcursul planificarii, comportamentele sunt impartite in doua tipuri.
Tipul A le cuprinde pe cele care sunt asociate cu pedepse sau cu evitarea unor emotii dificile, negative, sau sunt percepute ca obligatii. In evitare deja excelez, mi-am dezvoltat abilitati de a-mi gasi atat de multe scuze incat comportamentul incepe incet-incet in mintea mea sa fie unul justificat. Evitarea are ca urmare amanarea si am aflat ca cea pe care o practic cu atat succes se numeste amanare maligna. :)) . Si pe termen scurt ajuta, doar ca este unul dintre factorii care contribuie decisiv la instalarea si mentinerea depresiei.
Asa ca strategia mea in urma acestei saptamani se reduce la tehnica pasilor usori, adica sa nu mai aman lucrurile care nu mi se par atat de dificile, nu-mi provoaca asa de multa teama si dorinta de evitare cu orice pret. Lucruri aparent nesemnificative in ecuatia generala a depresiei, pentru ca nu am ajuns in aceasta stare pentru ca am amanat sa fac curat sau sa merg la cumparaturi. Dar…angajarea in activitati, oricare ar fi ele, creste motivatia iar amanarea lor o scade.. Motivatia dobandita determina efectuarea si mai multor activitati, si, cine stie, in timp, poate si a celor de care fug atat de tare.

Al doilea tip de comportament, numit B, cuprinde activitatile care sunt facute cu placere si sunt asociate cu intariri pozitive. Ne implicam in ele pentru ca ne aduc bucurie, satisfactie si sunt diferite de la o persoana la alta, fiecare dintre noi are o „lista” cu astfel de activitati. Iar daca lista nu exista, acesta este un bun prilej de a o compune, chiar si din activitati care aduceau bucurie in trecut, daca in prezent nu mai regasim nimic. Cand facem prea putine activitati de acest gen apare depresia.
Sigur..poate fi privit si invers..oare nu depresia ne face sa devenim din ce in ce mai inactivi si sa nu mai dorim sa mai facem nimic?Si asa am intrat in cercul vicios..un mod prin care acesta poate fi rupt este planificarea despre care vorbeam mai sus.
O alta idee de a creste frecventa activitatilor de tip B este de a le inlocui pe cele pierdute, si de-a lungul ultimului an la mine au disparut multe dintre cele pe care tocmai le dobandisem si-mi faceau placere. Nu mai am prietenii si florile mele aproape, nu mai am parcul in care am descoperit bucuria alergatului, nu mai am cartile mele , si…nu mai am locul meu demult…Caut inlocuitori!

Anunțuri