Etichete

, , , ,


20 August 2003

„Că trăiesc din speranțe și visuri cărora nu vreau să le spun amăgiri, pe care le proiectez în viitor pentru că nu le pot trăi în prezent, este adevărat.”

Roots_by_midjetville

 roots

Este adevărat și acum, la mai mult de 10 ani distanță. Dar dincolo de tristețea vorbelor există puterea lor. M-au ținut pe linia de plutire, chiar dacă în același timp și pe loc. Nu mă uitam la paharul pe jumătate sau mai mult gol pentru că știam că se va umple cândva. Târam după mine, la nesfârșit, aceleași stări. Cu mici pauze, datorate unor oameni întâmplători, care nici nu știu unii din ei că au trecut prin viața mea. Pauze rare, care nu merg chiar atât de în trecut încat să se fi apropiat macar puțin de momentul rădăcina.

Atunci, atunci când se năștea totul nu a existat nimeni. Mai târziu, apariția fugitivă a unor persoane, ca și cea din perioada de mai sus,  nu reușea să mă smulgă din rădăcina otravitoare , poate doar să oprească pentru o clipită creșterea tulpinii pe care se încolăceau tot mai puternic și mai strâns anxietatea și depresia.

Abia acum mă preocupă rădăcinile. Poate că mi-a fost frică de ele, poate le credeam nesemnificative, poate trăiam așa de mult într-un viitor nedefinit încât prezentul și mai ales trecutul nu erau decât istoria unei alte persoane. Cred că nici nu știam să mă recunosc în trecut, imaginea mea despre mine era cea de undeva de peste mulți ani, habar n-aveam câți, niciodată nu-mi stabileam termene concrete. Și de aici conflictul permanent, tot credeam că sunt și  insistam că trebuie să fiu altfel deși poate nu era chiar așa de rau cum eram, doar că nimeni nu a știut să-mi spună asta niciodată. Nimeni pe care să-l pot și crede. Consideram tot niște vorbe aruncate, într-o încurajare de care nu aveam nevoie fără a fi înțeleasă.

Nu era așa de rău că nu găseam subiecte de conversație cu lejeritatea altora, era rău că nu găseam oamenii cu care să vorbesc subiectele mele. Dar asta nu știam atunci, atunci credeam că trebuie să intru in niște tipare, tipare de înalțime, de cuvinte rostite pe ora , de număr de petreceri pe an, de prieteni , de statut…de orice.

Nici acum nu mă încadrez nicăieri( în afara criteriilor de diagnostic pentru depresie sau anxietate). Doar ca acest lucru nu mă mai afectează, am învățat acceptarea, am învățat că așa cum sunt nu e chiar rau deloc. 🙂

Anunțuri