Etichete

, , , ,


BxJVSR6IQAAfH87

E așa ciudat să fiu caracterizată printr-un cuvânt care să exprime forță. Și totuși s-a întâmplat. Nu știu ce se vede în exterior, lupta din mine în nici un caz. Probabil mă străduiesc așa de mult încât prin vorbe răzbate hotărârea, doar că faptele îmi dovedesc retragerea lașă și ascunsă, în care nu am explicații pentru cei din jur. Sunt mai duală decât imi place să cred și mai puternică decât am știut vreodata că aș putea fi.

N-am idee care este sursa forței din ultimele zile. Nici nu știu dacă va mai dura mult. Dar m-am simțit așa de bine fără durerile din piept, fără tremur și fără intenția de a evita orice situație necunoscută, încât nu au mai contat starea de oboseală și neîncrederea… M-a însoțit însă teama că o sa mă deconspir arătându-mi incapabilitatea, deși nu m-am deghizat niciodată.

Simt că deasupra mea planează permanent o navă de razboi care poate să arunce în orice moment arma care mă va distruge complet. De aceea când ies din ascunzis fac pași mici și prudenți, sunt cu inima strânsa și aștept ca în orice secundă să cadă peste mine…să se prăvălească vorbe de reproș, țipete, dureri, lovituri care să îmi lase fața arzând(la figurat) și pe mine secătuită de orice dorință sau încredere. Nu știu de unde toate astea, sunt permanent în așteptare și permanent surprinsă când nu se întamplă.

Și totuși au renăscut frânturi din mine. Din mine cea veche care avea și momente bune, momente în care simtea și altceva în afară de disperare și oboseală, de frică imensă și tristete nesfârsită. Mi-au aparut și alte întrebări deși există și cea care nu mai pleacă „ce fac cand nu știu ce să mai fac”. Am reușit pentru o săptămână să amăn întrebarea și căutarea răspunsurilor și pur și simplu să fac. Orice..chiar dacă în grabă, chiar dacă incomplet și insuficient, chiar dacă nu așa și nu cât simțeam  în interior. A fost oricum mult mai mult decât în multe luni din acest an și din cel trecut adunate.

Va urma.

Anunțuri