Etichete

, , , , ,


That__s_The_Way_by_deyurus22

The way

 Dacă mă simt în pericol? Da. Ultima dată când am fost în fața unei încercări oarecum asemănătoare totul s-a prăbușit. Bulgărele neîncrederii a luat-o rapid la vale, s-a îmbogățit cu frustrări și amânări, cu oboseală și insomnie, a ajuns atât de mare încât și-a schimbat și numele, în FRICĂ. Și a reușit să strivească speranța și să facă fărâme dorințele.

Și mă gândesc că istoria s-ar putea repeta. Povestea mea e plină de repetiții neînvățate, de drumuri care se opresc în același loc. Și ar cam fi momentul să continue, punctul la care ajung îmi deschide o poartă cu două cărări, pe una dintre ele, cum am pășit mă pot prăbuși ani în gol, pe cealaltă am posibilitatea să fac câțiva păși, să-mi iau elan, și de ce nu să zbor.

Alegerea pare simplă și clară. Doar că știți, eu uneori sunt oarbă, de mai multe ori mă și împiedic, de alte și mai multe ori nu este o problemă de alegere ci de putere. Așa ca și acum, puterea de a lupta, de a crede, de a face din zi o trăire conștientă și nu de a te târî de la o dimineață la altă seară fără a putea să deschizi ochii larg și să te bucuri de lumină, fără să simți vreun pic de energie în ține sau resturi de impulsuri din alte vremuri..nimic.

Așa că da, ajungi să te întrebi pe care din cele două cărări vei păși. Pentru că dacă vei fi anesteziat și în ziua în care se va deschide ușa…nu mai contează cât de mult ai luptat, cât de mult îți dorești…sunt factori secundari care nu pot doborî confuzia și paralizia în care te afli.

Viața nu înseamnă „încă asta și gata”, cum privesc eu acum. Viața e un șir continuu de încercări iar eu nu traiesc decât cu gândul că următoarea este și ultima. Pentru că pur și simplu nu pot altfel, e singurul lucru din lume care îmi mai da o urmă de curaj, care mă face să pășesc, îngrozită de frică, strângând din dinți și înfingându-mi unghiile în carne. Doar așa mai pot din când în când. Iar când încercările urmează una după altă, nu le mai pot privi separat, nu mai pot spera la liniștea de după una care să-mi pregătească iluzia unicității următoarei. Și atunci îmi dau seamă că de fapt așa e in viață…una după alta… iar mintea și corpul meu nu mai fac față la așa ceva. Îmi dau seamă că pe termen lung nu va apărea nici o îmbunătățire, nu cea la care visez dacă gândirea și simțurile mele se comportă în felul acesta.

De unde și din ce sa mă reinventez atunci? Din cine să fac un alt EU? Ce a mai rămas în mine și mai este în continuare bun?

Anunțuri