Etichete

, , , , ,


 

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Sunt un om care nu știe să ceară, într-o lume în care doar vocile puternice și nu tăcerile sunt auzite. Un om care nu știe să primească într-o lume care dăruiește tot mai puțin. Un om care își înghite vorbele și își lasă lacrimile să curgă și gândurile să rămână în interior.

Uneori mă îndoiesc de existența vorbelor mele. Nu știu cum se face că trec prin oameni și se întorc la mine, fără să fiu vreodată auzită, fără să las vreo amintire în ei. Totul se întoarce de parcă se lovește la infinit de niște pereți uriași fără a-i putea străpunge. Eu sunt ecoul meu.

Poate pentru că mereu sunt doar jumătăți de vorbe, sferturi de sentimente, fărâme de gânduri. Și eu dau puțin. Dau cu măsură pentru a nu încărca de poveri pe care gândesc că le pot duce singură.

Poate pentru că în fiecare vorbă și în fiecare literă transmit neîncredere și teamă. Cine le-ar vrea? Mi le păstrez cu grijă, împăturite frumos în sertarele minții. Mă despart greu de ele poate și doar pentru că doar pe ele le am. Îmi caut tot timul haine noi, citesc despre ele, le admir, uneori le și probez dar pare că niciodată nu mi se potrivesc. Încrederea și curajul sunt haine prea mari pentru mine. Pentru dimensiuni infinitezimale nu au fost concepute încă. Mă împiedic în ele și îmi zgârie trupul la fiecare mișcare. Nu știu să zic în care mi-e mai mare durerea, în cele ponosite de atâta purtat, decolorate de lacrimi și imprimate cu regrete și vinovații sau în cele noi, încercate o data la mulți ani, care îmi lasă sufletul plin de răni,  amagiri și neputințe?

Dar poate așa e, poate trebuie să mă doară la fiecare mișcare. Și mă dor cuvintele nespuse mai tare decât cele rostite, mă dor oamenii care nu le-au auzit așa cum și pe ei îi doare.

Și iată-mă venind cu sufletul întins către pagină asta. În căutarea unui om pe care să nu-l doară dar care  sa vrea a asculta. O altă căutare a ceva ce nu există, o căutare în afară pentru a găsi soluții în mine. Mă înșel, nu a funcționat niciodată…

Anunțuri