Etichete

, , , ,


Tree_in_a_Globe_by_DigiPho333Rostesc cuvintele moale, pe jumătate, literele se încurcă între ele și se pierd , sensul dispare și el. Atunci când le găsesc. Pentru că se întâmplă des să nu am la mine decât „da” sau „nu”. Parcă mi-ar fi teamă să le dau viață, parcă sunt nesigură pe ele, nu mai știu să le recunosc decât în scris sau în gând. 

Sunt jumătate, jumătăți…și totul rămâne în suspensie, agățat de un viitor care poate nu va veni niciodată.

Frici spontane sau anunțate, nimic nu se scade, totul se adună: zgomote, gânduri ale mele de transmis, gânduri ale altora de primit, mișcări, decizii, oameni, necunoscut….Viața într-un glob de sticlă cu nenumărate fisuri, care primește lovituri un continuare, din care nu poți ieși iar încercările au avut că rezultate doar răni. Și nu ți-e frică conștient de ele, sângele nu e pe lista lucrurilor care te înspăimântă. Durerea poate?

Dar de ce stai, de ce ești paralizat? De ce când îți iei avânt , te oprești după primii păși? Nu rănile nu le poți suporta…ci imaginea lor. Imaginea lor, imaginea ta cu ele, imaginea celorlalți privindu-te, ăsta e blocajul tău. Și durerea din piept fără o rană anume tot de acolo vine? Știi că ți-ai spus cândva că atunci când o să poți respira normal , înseamnă că ți-a trecut? Și ai respirat, greu, fără poftă, câteodată prezentă, de cele mai multe ori în absență. Și spui acum, când îti va dispărea durerea înseamnă că ți-a trecut. Când vei putea să suporți fără să  închizi ochii și să-și astupi urechile, fără să lași dușul să curgă în neștire pentru a nu mai auzi, fără să eviți și să amâni lucruri ușoare pentru a nu le putea face față celor infint mai grele care urmează…atunci ți-a trecut.

Viața trăită în așteptare…e titlul primului capitol din viața mea…unul lung și singur. Poate ar mai fi unul într-o copilărie îndepărtată, dar nu mi-l amintesc.

Ce nume poartă capitolele tale?

 

Anunțuri