Etichete

, , , , ,


to_listen_to_silence____by_mechtaniya-d33ijwl

listen

Zile în care o parte din așteptări iau sfârșit și cuvintele ar trebui să se transforme în fapte. Pentru unele așa a fost, pentru cele mai ușoare evident. Și m-am privit cumva din exterior nevenindu-mi să cred că eu sunt persoana care a făcut toate acele lucruri, că inițiativa mi-a aparținut și că nu am mai simțit frică paralizantă. Oh…nu, nu a dispărut. Pur și simplu eu am luat o pauză, fără să știu cum, de ce și cât va dura. Cred că a fost disperarea, lipsa oricărei posibilități de a amâna sau o teamă mai mare decât teama de a acționa.

Acum sunt iar închisă și resemnată. Nu înțeleg cum poți să vrei și să nu faci, să-ți dorești și să te cenzurezi la maxim, să renunți la tine dincolo de orice limite pe care ți le-ai fi imaginat, să repeți povești pe care le-ai acuzat. Și să rămâi la infinit în toate. Mi-am imobilizat gândurile în interior și tot ce transpare este „nu am nimic”, ceea ce interpretat într-un alt anumit sens nu este prea departe de un adevăr.

Și nu, nu am dreptul să spun nimic despre nimeni, atât timp cât eu sunt așa de jos toți ceilalți sunt perfecți. De fapt nu am dreptul să spun nimic nici despre mine în afară de mult „indrăgitul” „sunt bine”. A..ca și completare…există și niște limite, nu e bine nici să spun că „sunt bine” dar nici să dau explicații despre de ce „nu sunt bine”. Totul este încadrat rapid la capitolul „și alte prostii trecătoare” sau dacă sunt „norocoasă” primesc cu o lecție de viață zdravănă despre ceea ce trebuia să fac. Și un „ai înțeles” verificator. Tare mi-ar plăcea și mie să dau examen din viețile altora. Pare că toți ne pricepem mai bine la ce nu ne aparține.

Prefer tăcerea. Iar. Deși am obosit și de atâta tăcere pe care mi-o scriu aici cu mâini din nou tremurânde. Spun punct și de la capăt, deși nu am nici o idee despre cum să încep capătul cu altă stare.

Anunțuri