Etichete

, ,


Woman running by the ocean beach at sunset

Ziua 1-abia îmi mișc picioarele, cred că m-am oprit după primii 300m. Nu i-am măsurat, dar mai bine așa, oricum distanța mică nu mă motivează suplimentar. Continui cu alte 3-4 opriri. Mai târziu ușoare dureri musculare, dar pe lângă alte 2-3 pe care deja le am mai contează a 4-a? Stare de bine? Poate la alții.

Ziua 2- picioare de lemn și față de rac. Poate o oprire în plus pe aceeași distanță. Nu regăsesc bucuria de altă data. Sper să mai insit.

Ziua 3- care începe cu ce pot face azi să las pe mâine și se încheie cu un rezultat mai prost decât ziua 1. Apare și o nouă definiție a alergatului, care înseamnă mai mult mers. Fac progrese, nu?

Ziua 4- locul 1 în top 4 alergări ratate. Dureri tibiale…citesc că sunt cauzate de o tehnică greșită. Posibil că în 2 ani să-mi fi schimbat și tehnica de alergat pe lângă cea de gândit și simțit. Ah..să nu uit..nici una în bine.

Ziua 5- aceeași distanță, aceleași opriri. Dar când vrei să plângi, aleargă, când vrei să acuzi, aleargă. Atunci când nu-ți poți controla lacrimile există șansa de a-ți controla pașii. Și după multe zile vei vedea că alergarea absoarbe ca un burete din vinovăție.

Ziua 6- nu te doare nimic, încerci să nu te gândești la nimic. Dar te întrebi cum în momentele astea totul pare posibil și cum să faci să le păstrezi.

Ziua 7-când mai multe încercări nu au însemnat mai multe șanse de reușită și când tocmai de aceea trebuie să continui, pentru că, ai ghicit, nu e de ajuns. Nici pe departe.

Va urma…?

Anunțuri