Etichete

, , , ,


circle_of_confusion_by_sugarock99-d3alhkr

Circle of confusion

Nu știu dacă sunt mai bine. Așa credeam, dar încep să rostesc vorbe și să fac reproșuri care abia acum spun adevărul. Si nu îmi place partea asta din mine deloc. Lovitul altora pentru încapacitatea mea..răbufnește câteodată deși e complet nedrept. Dar realitatea este că orice fărâmă de vorba sau privire poate distruge o muncă de nici eu nu mai știu când începută. Si atunci nu-mi mai pot opri cuvintele deși le regret în timp ce le spun. Nu sunt nici măcar un castel de nisip, pentru că ar însemna că rezist măcar între flux și reflux.

Și îmi găsesc aici locul unde să mă calmez și să respir adânc. Să scriu negru pe alb, pentru ca să mă pot întoarce la a citi, că m-am bucurat zilele astea așa cu nu am mai făcut-o de ani de zile. Deși motivul bucuriei vine cu unul cel mai mare motiv de stress și îngrijorare de până acum.

Dar bucuria nu știu de ce preferă să-și ia tovarăși din alte dimensiuni întunecate. Își aduce îndoiala, confuzia, refuzul, dorință de reîntoarcere la starea de vegetație. și mai presus de toate stă anxietatea, este nelipsită din orice combinație și domină orice alt sentiment. De atâtea ori am scris despre ea, uneori am refuzat să o numesc, alteori am scris-o cu litere de tipar, de cele mai multe ori am dat verdictul că nu va dispărea niciodată din viața mea.

În ultimele zile am trăit cele mai năucitoare întâmplări, și culmea au fost pozitive, au fost semnul pe care îl ateptam, pe care îl căutăm, pentru care m-am rugat. și în același timp îmi apar brusc imagini și stări cu mine eșuând, greșind, pierzând, tremurând. Un tot care nu mai susține idee că acesta este drumul așteptat, care ignoră orice bucurie și ilustrează filme în care uneori simțeam că joc dar nu le vedeam și nu mă vedeam în ele. Acum vizualizez și asta, totul pare mai real și mai posibil când ar trebui să fie mai departe și mai învăluit în trecut.

Nici prin asta nu am clintit nimic, nu s-a mișcat nimic din mine. Dimpotrivă, deși nu îmi imaginăm ca fiind posbil , totul s-a consolidat. Frica , coșmarurile, insomnia, neîncrederea, dorința de abandon au primit forțe proaspete. Mă simt ca o epavă în descompunere. și-mi regret aceste vorbe, îmi regret aceste stări , aș vrea să spun că nu-s adevărate, aș vrea să spun că nu vor dura. Dar ele sunt eu, așa sunt eu. Eu și cu ele trebuie să mergem mai departe, eu trebuie să merg mai departe cu ele, oricâte ar fi , oricât de mari și de urâte. Răbdarea este cea mai mare calitate a mea, nu am uitat, nu? și apoi mai e rezistența. Care nu, nu se vede, dar e încăpățânată rău și se ține pe poziții, chiar dacă invizibile.

Anunțuri