Etichete

, ,


a9e46c8a389c47e0f5253c1f58ab5a75-d4xkmya

Pentru prima dată nu mai asociez depresia și anxietatea cu o stare. Pun însă semnul de egalitate între ele, mine și boală. Uff..e un cuvânt care tare urât sună în românește. Poate că și de aceea l-am evitat mult timp în ceea ce mă privește. Acum însă, întinsă în pat, fără dorința și energia de a face altceva, cuprinsă de un sentiment de nepăsare și de indiferență cu totul necunoscut, tremurând totuși la ideea greșelii și vinovăției, a neputinței și durerii din piept cauzată de frica fără început și fără sfârșit….acum nu mai pot nega față de mine.

Ceva nu funcționează bine în creierul meu și nu mai pot compensa cu nimic acest deficit. Îmi alunecă pământul de sub picioare, mă simt în fiecare zi tot mai instabilă, gândurile se învârtesc nebunește și nu sunt capabilă de nici o decizie. O situație clasică de criză, ați zice. Trebuie că o cunosc și știu să ies din ea , sau să aștept cu sufletul la gură , sau să fug așa cum mă pricep cel mai bine. V-am mai zis că nu știu să înot?

Cred că m-am avântat pe culmi prea înalte pentru mine și acum suport urmările. Am crezut că prin repetiție și expunere apare și extincția sau măcar diminuarea. Dar frica mea crește din ea însăși, din mine, din toate experiențele pozitive sau negative. Se hrănește cu orice. Iar înfometarea ei înseamnă și moartea mea. Atât de legate am devenit încât nu o mai pot extirpa cu nimic.

Am crezut că înțelegând aceste sentimente în mine, că trecând prin ele, le pot cumva recunoaște și în ceilalți și pot face o diferență măcar pentru ei. Iarăși m-am înșelat. Și nu știu dacă să mă retrag înainte de a ajunge la principiul „dacă nu poți face bine, încearcă măcar să nu faci rău”. Și nici către ce să mă retrag. Către ce s-ar putea îndrepta creierul meu disfuncțional și inima descurajată de atâtea încercări ratate.

Sunt doar întrebări, doar gânduri încurcate, obosite, prăfuite de atâta repetat. Nu mai strălucește nimic în mine, nici măcar privirea, și asta de mult. Nu mai cred în regăsire. Totul se transformă într-o luptă de supraviețuire, pe care o pierd încet-încet. În fiecare zi se mai duce o speranță, o încercare, un zâmbet, o dorință, o oră de somn…în fiecare zi mă recunosc și mai puțin…

 

 

 

Anunțuri