Etichete


M-am intrebat de multe ori de unde imi vine impulsul acesta automat de a renunta la mine. De ce primele cuvinte in fata unei greutati sau dorinte imi sunt „lasa”?

Raul mi se pare prea rau iar binele ca nu mi se cuvine, iar la distanta dintre cele doua inca nu stiu sa-mi echilibrez existenta. Ca atare ar trebui sa nu ma mai infurie si deprime acel „lasa” al celorlalti in ceea  ce ma priveste. De la mine l-au invatat, eu am predat lectia aceasta tuturor. Prin taceri am permis iar prin izbucniri m-am anulat si indepartat uneori pentru totdeauna.

Iar eu la randul meu am invatat asta in copilarie, demult. Nu a fost una din care sa-mi aduc aminte doar tragedii si renuntari. De fapt primele nu au existat deloc. Renuntari da. Un spirit de sacrificiu gresit aplicat atunci de parinti , pe care il perpetuez acum eu in tot ceea ce fac.

Nu am crezut niciodata ca amintirele de atunci, de care nu imi pot aduce aminte acum, s-au imprimat pana in cea mai adanca radacina a sufletului. Poate nu cred nici acum ca puiul din burta mamei si-a inceput calatoria prin viata trist si ca bucati din tristete ma insotesc inca din vremea celulelor.

La distanta de orice ani ma vad aceeasi si apartinand unei lumi din care am vrut sa fug si sa ma dezic. Acum nu fac decat sa o apar. Sa ma identific cu ea acum cand sunt atat de departe.

Sunt copilul caruia ii tremura inima in fata zgomotului si luminii marelui oras, care isi simte si acum picioarele arse si pline de praful strazii in vara, caruia mirosul de fum si de frunze arse in toamna i se pare curat. Cel care a ramas mic pentru ca i-a privit pe toti de jos. Cel care indiferent cate haine ar avea nu se gandeste decat la niste tenisi rosii dintr-o prima zi de scoala.

Si doare acum ceea ce am innabusit atunci. Si ma simt ramasa intr-o lume care nu mai exista decat in celulele mele. Lumea a evoluat, in mine timpul a ramas pe loc desi eu am mers mai departe.

Si pentru prima data ma identific cu trecutul fara a ma proiecta in viitor. Viitorul imi este iarasi semne mari de intrebare, simturile ma avertizeaza de data asta ca sunt pe un drum gresit si jumatate adormita…dar mi-e frica de inca o schimbare, de inca o pierdere, de o alta singuratate, de repetate inceputuri.

Raman intr-un trecut care ma doare dar macar nu ma tradeaza. Stiu…alegeri gresite…


 

 

Anunțuri