Etichete

,


Există un început cu care îți petreci ani din viaţă pentru a îl identifica. Anxietatea nu apare din neant ci are rădăcini. Iar eu m-am chinuit mult timp săpând după ele doar la suprafață. Acum nu numai că acord mai mult credit teoriei copilăriei, uneori sunt chiar convinsă că totul de acolo vine.

Anxietatea nu ramâne niciodată singură, dacă e socială se poate generaliza, dacă se întinde pe ani de zile se împrieteneşte foarte strâns cu depresia.

Teoria expozitiei, să te confrunți cât mai mult cu ceea ce îți face frică este supraevaluata. Este pe de o parte singura posibilitate de a intra în luptă şi de a avea şanse de a câstiga, iar de cealaltă parte îmi este clar că o încercare,zece sau o suta nu ajung. Eu şi dupa a o suta confruntare evit, amân, sufăr. Şi nu pentru toate fricile am curajul si energia de a încerca de atâtea ori.

Paradox. Mi-e intotdeauna frica sa-mi asum responsabilitati dar teama de a pierde controlul este şi mai mare (deşi nu controlez nimic, evident).

Nu e un moft şi nu o folosesc ca scuză. Şi asta înţeleg doar cei care au avut măcar o stare asemănătoare, pentru toţi ceilalţi e doar lene, lipsă de voinţă sau pur şi simplu ceva irațional,în varianta optimistă.

Poate reuşim să ne dăm seama de unde a pornit, dar linia de finish rămâne o incertitudine.

Te transformă. Nu-ți mai recunoşti gesturi, gânduri, fapte..nu mai ştii cine eşti. Devii propriul tau prizonier.

Anunțuri