Etichete

,


Crezi că te vindeci încet-încet. Nu îți imaginezi că o încercare reuşită este un miracol, te-ai rostogolit de 3 ori şi te-ai transformat într-o persoană neînfricată ce îşi apără principiile, caută adevăruri şi bunătate şi luptă pentru ele.

Faci încercari, pe multe le ratezi, pentru multe eşti prea înceată în gândire sau prea sensibilă în compasiune, prea venită dintr-o lume care înțelege mult şi accepta tot. Şi deşi faci, lucrezi peste 10 ore pe zi, tragi de tine până la ultima picătură de voință, singura lupta pe care o ştii este fuga când singura victorie pe care ți- o doreşti este liniştea. Iar fuga nu aduce niciodată linişte, te depărtează de ea şi îți înfige şi mai adânc frica şi  neputința în piept.

Astãzi mă gândesc din nou la fugă, prima dată la modul serios(şi surprinzator că abia acum) dupa aproape 1an. Nedreptatea altora, neputinta mea de a mă ridica împotriva ei, inferioritatea mea în fapte şi eşecul în a ajuta vorbesc pentru fugă. Pentru a rămâne nu am încă argumente.

Pentru că nu m-am vindecat oricât m-am confruntat. Şi logica nu mă mai ajută, pentru că ăsta îmi era răspunsul matematic la problemă. Intuiția îmi zicea şi ea la fel: te confrunți, vei reuşi. Şi nu mi-a mai rămas nimic, nici logică, nici intuiție, nici alte soluții în condițiile în care cea radicală a dat greş.

După sute de încercari sunt la fel de departe de libertate. Frica mă ține în continuare prizonieră.

Anunțuri