Etichete


Oameni şi locuri. Trecut şi prezent. Atracţie şi respingere. Şi locul de unde a pornit totul. Şi totul capātă o explicație.

Am mers mult fără să ard etape, aproape fără să fac compromisuri şi cumva totul vine cu un preț.  Prețul pe care îl plătesc eu(şi se pare că încă sunt datoare) pentru a ieşi din condiția şi lumea mea din trecut a fost şi este frica.

Am fost conştientă mult prea devreme de distanța dintre lumea mea şi cea în care voiam să ajung. Mă gândeam că o să pierd multe pe drum, că nu o sa fie drept , că o să-mi fie rău dar şi bine. Copilul care visa nu şi-a imaginat însă niciodată frica, cât de urâtă poate fi şi cât de mult îi poate sabota visurile.

Nu caut o justificare pentru cum sunt acum, dar dacă am învățat ceva în ultimii ani, acel lucru este că trecutul , copilăria, lipsurile şi libertățile , experiențele şi limitările de atunci îsi lasă amprenta pentru totdeauna. Uneori sunt o cicatrice fină, alteori una care brăzdează întregul suflet şi vrei s-o acoperi cu orice preț, alteori este şi rămâne o rană deschisă pe care o poți doar pansa din cand în când şi din cauza căreia îți anesteziezi durerile cu orice mijloace.

Pentru mine trecutul încă atârnă greu, m-a forțat să cresc dar de foarte multe ori m-a tras inapoi în praful, sărăcia şi izolarea lui. Indiferent câți ani vor trece , cât de mult voi evolua, voi rămâne ființa duală în care încearcă să conviețuiască un copil de la țară şi femeia care pare că teoretic şi-a depăşit condiția.

Şi dualismul acesta este mult mai prezent decât mi-ar plăcea. Folosesc în continuare măşti. Mă ascund, acund, omit, povestesc cu întârziere, acuz, mă acuz, ignor, mă dezic. E teama de a nu fi judecată, teama de a nu mă asimila şi alții cu trecutul, teama de a nu corespunde propriilor aşteptări şi principii, teama de a-mi fi deconspirată impostura, de a-mi dezvălui lipsa de experiență şi experiențe.

Timp de aproape 10 ani, între 10 şi 24 ani tot ce am învățat despre oameni şi relațiile dintre ei a fost din cărți. Ele erau lumea, evadarea şi uneori realitatea mea. Am învățat să ghicesc emoțile, să prevăd reacțiile, să descopăr motivaţia ascunsă a faptelor. Prietenii mei erau personaje.

Lipsa experiențelor nu am recuperat-o niciodată. Şi aşa nu am învățat niciodată să încerc, să fiu curioasă în fapte nu doar în gânduri, să-mi asum riscuri, să-mi arăt compasiunea.

Da, frica are rădăcini. Şi dacă încerc să le tai ar însemna să elimin din viață cei mai dragi oameni şi tot ce e mai bun în mine. Nu tăiatul este răspunsul , ci vindecarea lor. Şi tare mi-e teamă(!!!) că nici nu am început procesul.

Anunțuri