I-Quit-Almost

Iar sunt goala de cuvinte sau cuvintele-mi sunt goale. Pentru ca sunt doar repetitii ale neputintei. Eu nu pot functiona in lumea asta si alta nu exista.
Si ma uit pe fereastra trenului care ma duce spre casa in fiecare zi si vad zambetul incantat si surprins al copilului de 2 ani care ne face tuturor cu mana fericit. Si-mi vine sa plang si sa rad in acelasi timp.
Si cred ca as vrea sa ma intorc la varsta aceea si sa raman acolo chiar daca nu am nici o amintire despre ea si nu stiu daca-mi era bine sau rau. Nu sunt un adult intr-un trup de copil, nici macar un copil intr-un trup de copil. Ma amagesc in niste lumi si cu niste lumi in care nu ma regasesc nici dupa zeci de ani de cautari. Mda…am ajuns sa vorbesc despre zeci, de jumatatea vietii cum o apreciaza unii in mod optimist, de o jumatate care a trecut pe langa mine si pe care am irosit-o.
Nu-mi pun sperante in cealalta jumatate, de fapt eu nu mai sper decat in ceea ce-i priveste pe ceilalti. Eu sunt pierduta de pe la 14 ani.

Anunțuri